Sănătate Zi de Zi #1
Cum rămânem sănătoși la muncă? Ce ar trebui să știi despre AVC. Etichetele Lidl la Starea Nației. Câteva gânduri de toamnă și de campanie.
Salut! Acesta e primul număr dintr-un newsletter lunar unde voi posta despre subiectele legate de sănătate care mi se par interesante și ar putea fi relevante și pentru tine. Podcastul a fost o ocazie incredibilă să mă conectez cu oameni bine ancorați în realitatea care ne modelează sănătatea, care m-au ajutat să înțeleg cum funcționează de fapt lucrurile. În paralel cercetez diverse subiecte legate de nutriție, sistemul medical, politicile publice în sănătate, comunicare medicală și scriu despre ele pe www.cristinalauby.ro dar și aici, într-o formă mai agregată.
În România accesul la informații de ultimă oră, pertinente, echidistante și sigure este destul de precar, deși trăim într-o lume a fluxurilor constante de știri.
În media se vorbește mai nou de noțiunea de „narrow casting” ca opus al „broadcasting-ului” - practic ce facem aici, pe Substack, comunicarea către o audiență de nișă.
Prefer să mă gândesc la ce fac eu ca la un fel de „slow casting” - puțin și consistent, în loc de mult și diluat. Vor fi informațiile de aici relevante peste o lună, peste un an? Eu cred că da. Cred că dacă punem la modul serios problema paradigmei din sănătate, această discuție va fi relevantă și peste un an sau mai mulți.
Sănătate la Locul de Muncă – Interviu cu Dr. Irina Moroti
În episodul recent din Sănătate Zi de Zi, am discutat cu Dr. Irina Moroti, medic specialist în medicina muncii, despre importanța sănătății și siguranței la locul de muncă. Dr. Moroti a explicat rolul medicului de medicina muncii în prevenirea bolilor profesionale și în consilierea angajatorilor pentru a asigura un mediu de lucru sigur și adaptat nevoilor angajaților.
E îngrozitor cazul de la Atos Timișoara, documentat pe larg de Hacking Work.
Atunci când ne alegem o carieră sau un job puțini dintre noi își pun problema compatibilității din punct de vedere al sănătății sau a drepturilor ca angajați. Însă diminuarea riscurilor pentru sănătate trebuie să fie o preocupare constantă a oricărui angajat și angajator.
Evaluările periodice sunt importante pentru identificarea timpurie a unor afecțiuni ascunse
Dr. Moroti a explicat că evaluările periodice, deși deseori considerate „formale,” pot fi ocazii esențiale de prevenție. În timpul unui consult detaliat medicii de medicina muncii pot identifica afecțiuni grave, precum tumori sau probleme cardiace, care ar trece altfel neobservate. “Un simplu control periodic poate scoate la iveală afecțiuni care, nediagnosticate, ar putea deveni probleme majore,” a precizat Irina Moroti. De exemplu, majoritatea angajaților navetiști sau cei din producție nu ajung des la medic, ceea ce face ca aceste controale să fie vitale pentru sănătatea lor.
Ar trebui să existe o colaborare între medicii de medicina muncii, angajatori și echipele de SSM
Rolul medicului de medicina muncii nu se limitează la consultații, ci include o colaborare extinsă cu specialiști în sănătate și securitate în muncă (SSM). “Medicul de medicina muncii este consilierul principal în sănătate al angajatorului,” spune Dr. Moroti, subliniind că obiectivul este reducerea accidentelor și riscurilor. Acest parteneriat presupune evaluări periodice ale locurilor de muncă și planuri personalizate pentru fiecare post. Măsurătorile de expunere la factori nocivi, precum zgomotul sau luminatul inadecvat, sunt esențiale pentru adaptarea condițiilor de lucru și protejarea sănătății angajaților. Toate acestea ar trebui să se și facă pe bune, desigur.
Riscurile muncii în ture de noapte
Munca în ture de noapte vine cu riscuri care afectează sănătatea fizică și psihică. Turele de noapte prelungite pot duce la afecțiuni grave, de la dereglări hormonale și oboseală cronică până la probleme cardiovasculare. “Suntem ființe diurne și corpul nostru este făcut să se odihnească noaptea,” explică ea. Angajatorii trebuie să permită rotația turelor și să asigure condiții optime de lucru pentru cei care nu pot evita turele de noapte, pentru a minimiza efectele asupra sănătății acestora. Ciudat lucru, legea chiar nu prevede nicio interdicție ca un om să muncească numai noaptea, însă pentru sănătate acest lucru e devastator și chiar nu ar trebui făcut.
Politicile de sănătate mentală și prevenirea burn-out-ului
Dr. Irina Moroti a confirmat importanța tot mai mare a politicilor de sănătate mentală la locul de muncă, mai ales în corporații. Prin colaborarea cu psihologi, companiile pot organiza ateliere de prevenire a burn-out-ului și sesiuni de terapie de grup pentru angajați. “Stresul psihologic poate declanșa afecțiuni fizice precum hipertensiunea sau chiar probleme cardiace,” adaugă Dr. Moroti, subliniind importanța unei bune gestionări a sarcinilor de lucru și a perioadelor de repaus pentru prevenirea burn-out-ului. Ascultați episodul ca să vedeți ce domenii sunt supuse la cel mai mare stres psihologic.
Importanța instruirii în prim-ajutor pentru angajați
O pregătire adecvată în acordarea primului ajutor poate face diferența în situații critice la locul de muncă. “Doar 10% dintre cazurile de stop cardiac din afara spitalului sunt resuscitate cu succes,” menționează Dr. Irina Moroti, atrăgând atenția asupra necesității de a avea echipamente precum defibrilatoare automate și personal instruit corespunzător. De asemenea, angajatorii au obligația legală de a instrui un număr minim de angajați în prim-ajutor, însă instruirea ar trebui să fie anuală pentru a asigura eficiența acesteia în caz de urgență. Mai mult, și în afara mediului de lucru, orice copil poate fi instruit minimal să acorde primul ajutor, așa că nu săriți peste aceste sesiuni atunci când aveți ocazia.
Prin prevenție și instruire, angajații pot fi mai bine protejați, iar companiile pot dezvolta un mediu de lucru mai sănătos și mai sigur pentru toți.
Pentru a asculta întregul episod și a explora resursele discutate, accesează episodul pe CristinaLauby.ro sau în aplicația ta preferată de podcasturi.
Toamna pe uliță - Gânduri de sezon
Cu toții am vrea o Românie civilizată. Adevărul e că suntem o țară tânără cu decalaje enorme și vizibile între regiunile istorice și între rural și urban. Oricine a călătorit la mai mult de 20 de km de orice oraș mare a văzut cum arată România profundă.
Acum exact patru ani era campanie, era pandemie, și eu mă găsisem să am treabă la o primărie de prin Giurgiu, în satul bunicilor, un sat numit după cum te-ai aștepta la câmpie, Iepurești. Îl despart 30 de km de București, 20 de km de Bragadiru, cel mai apropiat oraș și 3 km de cel mai apropiat sat mai mare, Stâlpu. Era pandemie și împrejurările au făcut ca vărul mamei care trebuia să mă ducă cu mașina să aibă un episod de Covid, așa că a trebuit să merg cu o cursă locală, o adevărată aventură. Maxi-taxi până în Stâlpu, apoi 3 km pe jos, majoritatea pe o șosea din câmp. Case mici și aproape nelocuite, doar câte un om din când în când. Doamna de la primărie mă întreabă cu ce am venit. Îi zic că pe jos. „Mare curaj ai avut!” Mă uit la ea încrezătoare, ce așa mare grozăvie (zic în gând), dar o fi știind ea ceva. Oricum mă ajută să rezolv rapid urmând să ținem legătura pe mail (și da, mai departe chiar am rezolvat online problema).
Cursele dinspre oraș ajung în Iepurești doar de două ori pe zi, le ratasem pe ambele - bad timing! Cursele de Stâlpu erau ceva mai dese așa că am mers înapoi cei 3 kilometri pe jos între cele două sate pustii și m-am postat la răscruce. Trebuia neapărat să prind o cursă înapoi spre București până nu venea noaptea și devenea prea dubios să stau singură în câmp.
Am trecut pe lângă farmacie, o clădire micuță, micuță, dacă nu știi că e acolo o ratezi, închisă la acea oră dintr-o vineri. M-am uitat la program: sâmbătă 8-12.
Era fix după 1 decembrie, și, deși fusese soare, pe la 2 se simțea deja apropierea serii când m-am postat la intersecția mare cu șoseaua principală, vis-a-vis de ABC-ul sătesc. Am stat vreo oră așteptând să vină un microbuz care nu părea să circule după vreun orar. Panică! Ora 3! Oprește o cursă specială cu muncitori de pe la o fabrică. Deci, ce alegi, Cristina, să te prindă noaptea în câmp sau să te urci într-un autocar plin de muncitori? Mi-am făcut curaj să-l rog pe băiatul care cobora să-l întrebe pe șofer dacă mă iau și pe mine spre București. Băiatul, de treabă, urcă înapoi la șofer să întrebe - refuz categoric. Uff! Poate e mai bine. Cine știe ce oameni erau. Deși clar stăteau bine cu moralitatea, doar au refuzat să ia un străin împotriva regulamentului.
Așteptare din nou. La birtul de la răscruce se tot perindau oameni după una-alta, târând sacoșe. În urmă cu două luni fusese campania la locale și tocmai se încheia cea pentru parlamentare - afișele, toate afișele, vechi și noi, erau încă lipite pe refugiul stației, pe garduri, peste tot. Am privit fețele candidaților, oameni de-ai locului, sau așa mă gândeam eu, care doreau binele comunei, plus alții care voiau să evadeze la București, să facă un bine mai mare de acolo.
Și stam eu așa și mă gândeam la un vecin de-ai vărului meu dintr-un alt sat din apropiere, pe la Călugăreni încolo, care se tratase de covid acasă și era să moară, că nu găsiseră medicamente nici la Bragadiru, aduseseră cu chiu cu vai de pe la București, când hop! alt candidat rânjește din portret ca la Luvru, n-ai cum să-l ignori.
Peste drum ieșea fum dintr-o casă și mintea deja făcea planul de evacuare - dacă nu trece nicio mașină, oare mă primește cineva peste noapte la ei acasă, să nu mor înghețată în câmp? Dar e pandemie, cine să te primească. Uber o circula pe aici?
Sun la vărul, mă liniștește, sigur-sigur mai trec curse azi, trec multe până diseară. Unde multe, că eu n-am văzut niciuna. Dar vezi, mintea te încurcă uneori, vede chestii unde nu sunt, și nu vede unde sunt.
Alt rânjitor de pe afiș mă liniștește, pare că e o comună cu oameni de toată isprava, bine conectată și în care s-a investit, prezentul și mai ales viitorul sunt sigure.
Dar oare pot merge pe jos? Calculez - cam până diseară aș putea ajunge la Bragadiru și acolo poate aș găsi o cazare ceva sau un taxi spre București, Uber. Dar trebuie să trec iazul, și pe pod la Mihăilești nu e trotuar - doar dacă mă risc…Eh, hai că mai bine aștept.
Când, dintr-o dată, m-a izbit. Așa e când șezi și nu faci nimic, îți vin idei, revelații, mai ales când admiri ca la muzeu portrete cu spilcuiți: pur și simplu nu poți merge pe jos de la Stâlpu la București, TREBUIE să aștepți cursa.
Iar dacă te-ai născut acolo, nu poți ieși NICIODATĂ cu adevărat de unul singur. Poți merge pe propriile picioare de la Iepurești la Stâlpu, dar nu mai departe. Nu poți merge singur pe jos până la civilizație, ai nevoie de un vehicul. Ai nevoie nevoie de apă curentă să te speli pe mâini și pe dinți, ai nevoie de căldură și lumină în casă să-ți faci lecțiile, ai nevoie de un dispensar să te tratezi ca să nu mori până ajungi la vârsta adultă, ai nevoie de o școală unde să poți face mai mult de 4 clase.
Jumătate din țară așteaptă o cursă de ora 2 sau trei ca să ajungă la orice urmă de civilizație, școală, medic, farmacie. Dr. Ana-Maria Zlăvog povestește foarte bine în acest episod cum oamenii de la țară refuză să meargă să se trateze la oraș pentru că nu au cum să ajungă acolo. La fel și Iulia Margașoiu despre oamenii care nu au bani de rată să ajungă la medic. Jumătate de țară nu are dreptul să aibă dureri decât într-o singură zi a săptămânii, când e program la farmacie. Și asta se întâmplă și la câțiva km de cel mai dezvoltat oraș din țară și în județe întregi care nu au un urban mare în apropiere. Unele localități, foarte izolate, probabil vor muri natural prin depopulare. Dar ce te faci cu restul?
Până când nu conectăm la civilizație aceste comunități, ne vom târî în continuare. Multe comunități nu pot găsi singure ieșirea, așa cum nici indivizii nu pot reuși doar pe cont propriu. Această idee utopică cu ”self-made” nu există. Nimeni nu e cu adevărat self-made. E nevoie de politici publice care să-și propună ca obiectiv să scoată aceste comunități din evul mediu.
Într-unul din episoadele de podcast m-am contrazis puțin cu Andrei Roșu pornind de la cartea lui Hans Rosling, Factfulness, în care eu ziceam că românii stau prost cu dantura pentru că e greu să te speli pe dinți când dârdâi de frig la cișmea, când n-ai baie în casă și apă curentă. N-a fost de acord, părerea lui e că nu ai nicio scuză să nu te speli pe dinți (bineînțeles, are în felul lui dreptate :)). Însă țin totuși cu părerea mea, mai ales că și Dr. Smărăndița Păcuraru, medic stomatolog în rural și vicepreședintă a Colegiului Medicilor Stomatologi din România povestește în acest articol ce pățesc săracii dinți din mediul rural.
Lipsa de orice fel de condiții și activități care alcătuiesc o viață de secol XXI a fost foarte bine punctată și de Sorana Stănescu, ca una din cauzele pentru care nu avem medici în zonele rurale și orașele mici.
Doar 8% din banii din PNRR a mers către proiecte în rural. Nu pare că reușim deloc să prindem nici oul, nici găina (oricare din ele ar fi bune pentru început):
Nu ai oameni pentru că nu le oferi condiții omenești de trai (să ai apă și baie în casă aș zice că e una din ele)
Nu ai spitale, policlinici, cabinete medicale pentru că și pentru astea ai nevoie să curgă apa la robinet, să se scurgă zoaiele undeva, ai nevoie să le poți încălzi (că doar n-or sta medicii să taie lemne pentru foc)
Nu atragi fonduri pentru că nu ai oameni (sau nu din aceia care ar vrea să se poată spăla pe dinți)
Nu atragi fonduri, rămâi fără apă, gaz, canal.
Multe comunități nu pot găsi singure ieșirea din acest cerc vicios, așa cum nici indivizii nu pot reuși doar pe cont propriu. E nevoie de politici publice care să taie nodul gordian, care să-și propună ca obiectiv să scoată aceste comunități din evul mediu.
Autobuzul a venit într-un final. Nu cred că mă mai bucurasem de mult așa. Urcă și pe-aici ți-e drumul! La 5 eram deja la Romană, la Cărturești. Lumină, cald, cărți. Oameni cu toți dinții în gură. Atât de aproape. Atât de multe lumi distanță.
Lupta cu etichetele - cazul Lidl
Dragoș Pătraru și echipa Starea Nației au început o serie de investigații despre comportamentul neetic al lanțurilor de furnizori de alimente (retaileri, distribuitori, producători etc.).
Cel mai recent episod pleacă de la o experiență documentată de mine, corespondența cu Lidl pe tema lipsei unor informații esențiale de pe etichete. Numele producătorului, sursa de proveniență a materiei prime sau măcar a produsului lipsesc cu desăvârșire de pe produsele marcă proprie. În urma insistențelor mele, Lidl a adăugat un marcaj privind certificarea soiei pe unul dintre produse (Tofu). Am trimis cazul la redacția Starea Nației și au considerat că merită inclus. Vă invit să ascultați întregul episod în care eu sunt „consumatoarea insistentă care are defectul că e mai atentă la ce pune în coșul de cumpărături :)
Dragoș și echipa fac o treabă foarte bună și pe celălalt canal al lor, Starea Sănătății unde seria Cu etichetele curate este absolut excelentă.
Seria PressOne despre AVC - o documentare de excepție
PressOne a lansat luna aceasta o serie de articole despre ce înseamnă cu adevărat să fii pacient cu AVC în România. În primul dintre ele, „Ce am fost și ce-am ajuns”: ziua care schimbă totul. Cum trăiești în România după un atac cerebral, am avut și eu o contribuție ca intervievată, împărtășind din experiența proprie de aparținător. Însă toate mărturiile sunt interesante și merită citite, chiar dacă nu te-ai aflat în preajma acestei probleme. În România, accidentul vascular cerebral reprezintă a doua cauză de mortalitate, după bolile cardiovasculare, și principala cauză de dizabilitate.
Jurnalista Laura Popa a făcut și un efort destul de greu în România, și anume să adune date medicale privind numărul de pacienți tratați în centrele de tromboliză (centrele județene decretate oficial să trateze pacienții cu AVC conform protocoalelor). Stăm foarte prost la capitolul date medicale, fiind mai ceva ca munca de miner să le găsești. Vedeți toate aceste statistici în al doilea articol din serie, De ce mor pacienții cu AVC din România. La niciun spital din țară nu există serviciu de gardă pentru o intervenție care i-ar putea salva.
Podcastul lunii
Somnul este fundamental pentru sănătatea fizică și mentală, dar și pentru performanța zilnică. În timpul somnului, corpul și creierul se regenerează: celulele se repară, sistemul imunitar se întărește, iar informațiile și amintirile se consolidează. Lipsa de somn suficient poate duce la oboseală, slăbirea imunității, probleme de concentrare și chiar tulburări de dispoziție.
Totuși, pot fi momente când se întâmplă să ai probleme cu somnul. Recent mi-au revenit niște insomnii - de vină a fost durerea dentară acută de la o măsea care m-a chinuit o vreme. Unul din antidoturi este pentru mine podcastul scriitoarei și antrenoarei de yoga Kathryn Nicolai, Nothing much happens. Bedtime stories to help you sleep.
Sunt povestioare extrem de descriptive, povestite chiar de autoare cu o voce care…te adoarme instant. Dacă preferați să citiți, există și cartea, atât print cât și audiobook. Eu n-am rezistat niciodată până la final fără să adorm, deci, dacă vă știți insomniaci, dați-i o încercare.
Sintagma lunii
Deșert alimentar: o regiune sau o comunitate în care accesul la alimente sănătoase, proaspete și neprocesate este extrem de limitat sau inexistent, iar locuitorii sunt în mare măsură dependenți de alimente ultraprocesate, disponibile în cantități mari, dar cu valoare nutritivă redusă și adesea dăunătoare sănătății.
Înrudită cu deșertul alimentar este mlaștina alimentară, o zonă unde, deși există o varietate de opțiuni alimentare, inclusiv alimente proaspete și sănătoase, ele sunt scufundate într-o „mlaștină” de alimente ultraprocesate, bogate în zahăr, grăsimi nesănătoase și aditivi. Într-o „mlaștină alimentară,” opțiunile sănătoase sunt mai neatractive financiar și mai puțin promovate astfel încât, chiar și atunci când ai acces la produse proaspete, este dificil să le alegi în fața celor ultraprocesate. Sună cunoscut?
E un concept din cartea Oameni Ultraprocesați, de Chris van Tulleken. A apărut la Bookzone în traducerea Valentinei Georgescu.
Până data viitoare, ai grijă de sănătatea ta, Zi de Zi!